Expertiza contabila
Ministerul Justiţiei – Direcţia pentru servicii juridice conexe a “Listelor experţilor contabili pe specializări”
Pentru îmbunătăţirea modului de întocmire, actualizare şi comunicare a listelor cuprinzând experţii contabili pe specializări, în vederea înregistrării acestora în aplicaţia informatică utilizată de Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti – Direcţia Servicii Conexe, în scopul sprijinirii organelor îndreptăţite să dispună efectuarea expertizei judiciare în aplicarea regulilor procedurale de numire a experţilor contabili judiciari şi respectiv, de efectuare a expertizelor contabile judiciare în conformitate cu “Standardul profesional nr.35 Expertizele contabile”, emis de către Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, se stabileşte următoarea procedură:
1. Filialele Corpului, prin grija directorilor executivi ai filialelor, vor întocmi anual “Lista experţilor contabili pe specializări” (Model nr. 1), în două exemplare.
Acestea se transmit la direcţia de specialitate din cadrul aparatului central al Corpului, până la data de 20 februarie a fiecărui an.
“Lista experţilor contabili pe specializări”, începând cu anul 2010, se întocmeşte, având în vedere următoarele precizări:
- “Lista experţilor contabili pe specializări” pe anul 2009 va fi actualizată de către filiale cu toate modificările care au intervenit până la 31.12.2009 pe baza modelului nr. 4 “Modificări privind lista experţilor contabili pe specializări” comunicate de către CECCAR la Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti – Direcţia Servicii Conexe şi operate în baza de date a acestuia.
Pentru asigurarea exactităţii datelor înscrise în “Lista experţilor contabili pe specializări” actualizată până la 31.12.2009, filiala va consulta “Lista experţilor contabili pe specializări” existentă pe site-ul CECCAR (cu redirecţionare către site-ul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti).
- “Lista experţilor contabili pe specializări” pe anul 2009 actualizată până la 31.12.2009, va fi transmisă de către fiecare filială, în format electronic, la DUANPAC, până la data de 15.01.2010.
- În “Lista experţilor contabili pe specializări” pe anul 2009 actualizată până la 31.12.2009 se va înscrie bolduit, orice modificare rezultată din “Fişa de opţiuni” (Model nr. 2) solicitată de la experţii contabili sau din documentele privind evidenţa şi gestionarea membrilor, datele nemodificate menţinându-se înscrise cu caractere normale, astfel:
– poziţiile (experţii contabili) care se exclud faţă de “Lista experţilor contabili pe specializări” pe anul 2009 actualizată până la 31.12.2009, se notează bolduit, cu litera “E”, sub “Numele şi prenumele” expertului contabil (col. 1);
– poziţiile (experţii contabili) care se includ faţă de “Lista experţilor contabili pe specializări” pe anul 2009 actualizată până la 31.12.2009, se notează bolduit, cu litera “I”, sub “Numele şi prenumele” expertului contabil (col.1);
– poziţiile care se modifică, în col. 1-16 vor fi notate cu litera “M”, sub “Numele şi prenumele” expertului contabil (col.1), înscriindu-se bolduit datele modificate în coloanele corespunzătoare. Modificările la “specializări” ( col. 8-16) vor fi notate bolduit, cu “- X” (specializarea la care se renunţă faţă de opţiunile anului 2009, care se şterge din cele deja existente) şi cu “+ X” (specializarea pentru care se optează în plus faţă de opţiunile anului 2009, care se adaugă la cele deja existente). Opţiunile care se păstrează din anul 2009 se preiau în listă nemodificate, nebolduite;
– poziţiile la care nu se modifică niciuna din datele prevăzute în “listă” se notează bolduit cu “N”, sub “Numele şi prenumele” expertului contabil (col.1).
- “Lista experţilor contabili pe specializări” pe anul 2009 actualizată până la 31.12.2009, incluzând modificările rezultate din “Fişa de opţiuni” operate conform precizărilor de mai sus, constituie “Lista experţilor contabili pe specializări” pentru anul 2010.
“Lista experţilor contabili pe specializări” pentru anul 2010 va fi transmisă de către fiecare filială, şi în format electronic, la DUANPAC, până la data de 20 februarie.
Modalitatea de întocmire a “Listei experţilor contabili pe specializări” prevăzută la pct.1 pentru anul 2010 se va aplica şi pentru următorii ani. “Lista experţilor contabili pe specializări” se editează cu font Arial Narrow, dimensiune 12 pct.
2. Pentru întocmirea “Listei experţilor contabili pe specializări”, se va solicita, de la toţi experţii contabili înscrişi în Tabloul Corpului din raza filialei care au dreptul şi disponibilitatea de a efectua expertize contabile judiciare, completarea şi depunerea “Fişei de opţiuni” potrivit Modelului nr. 2 anexat, până la data de 15 februarie a fiecărui an.
Adresa prin care se solicită de către filială completarea “Fişei de opţiuni” va cuprinde următoarele elemente obligatorii:
- Modelul nr. 2 “Fişa de opţiuni”;
- Modelul nr. 3 “Explicaţii pentru Fişa de opţiuni” şi Modelul nr. 1 “Lista experţilor contabili pe specializări”;
- Termenul (15 februarie) de depunere a “Fişei de opţiuni” la filială, cu menţiunea că nerespectarea acestui termen exclude posibilitatea înscrierii expertului contabil respectiv în “Lista experţilor contabili pe specializări” destinată organelor beneficiare pentru anul respectiv;
- Atenţionarea expertului contabil de la care se solicită “Fişa de opţiuni” că înscrierea în “Lista experţilor contabili pe specializări” se va putea efectua numai în condiţiile în care s-a acordat viza anuală pentru exercitarea profesiei în conformitate cu Normele privind evidenţa şi gestionarea membrilor, emise de Corp;
- La exprimarea opţiunii pe specializări este necesar să fie avute în vedere pregătirea profesională şi experienţa expertului contabil în specializările pentru care optează să efectueze expertize contabile judiciare, în concordanţă cu principiul privind competenţa profesională şi prudenţa prevăzut de Codul etic naţional al profesioniştilor contabili.
3. Directorul executiv al filialei are obligaţia de a asigura verificarea “Fişelor de opţiuni” prezentate de către experţii contabili în ceea ce priveşte pregătirea profesională şi experienţa acestora în specializările pentru care au optat şi a lua sau propune măsuri în consecinţă, după caz.
În “Lista experţilor contabili pe specializări” prevăzută la pct.1 din prezenta procedură, vor fi înscrişi numai experţii contabili care şi-au exprimat disponibilitatea şi îndeplinesc condiţiile de exercitare a profesiei, în concordanţă cu principiul privind competenţa profesională şi prudenţa prevăzut de Codul etic naţional al profesioniştilor contabili.
Directorul executiv al filialei poartă răspunderea asupra datelor privind dreptul de exercitare a profesiei al experţilor contabili înscrişi în “Lista experţilor contabili pe specializări”.
4. “Lista experţilor contabili pe specializări” va fi actualizată în cursul anului în caz de suspendare sau interdicţie a dreptului de exercitare a profesiei, deces, plecare din ţară, mutarea domiciliului în alt judeţ, obţinerea calităţii de expert contabil şi înscrierea în Tabloul Corpului de noi membri, retragerea expertului contabil la solicitarea acestuia, modificarea datelor de identificarea ale experţilor contabili, şi altele, după caz.
Modificările ce intervin în “Lista experţilor contabili pe specializări” se transmit direcţiei de specialitate din cadrul Aparatului central al Corpului, în două exemplare, în termen de 5 zile de la constatarea cazurilor menţionate la alineatul precedent, conform Modelului nr. 4 anexat la prezenta procedură.
5. Întocmirea “Listei experţilor contabili pe specializări ” (model nr. 1) şi a modelului nr. 4 “Modificări la lista experţilor contabili pe specializări” se prezintă exemplificativ în anexele la prezenta procedură.
6. Direcţia de specialitate din cadrul Aparatului central al Corpului primeşte “Listele experţilor contabili pe specializări” de la filialele Corpului, le analizează şi ia sau propune măsuri de rectificare, după caz, după care le prezintă conducerii Corpului în vederea comunicării acestora la Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti – Direcţia Servicii Conexe, până la data de 15 martie a fiecărui an.
Modificările ce intervin în “Lista experţilor contabili pe specializări” primite de la filialele Corpului se comunică, după aceeaşi procedură la Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti – Direcţia Servicii Conexe, în termen de 5 zile de la primirea modificărilor transmise de filiale.
Modelul nr. 4 “Modificări privind Lista experţilor contabili pe specializări” se întocmeşte de către filială pe baza documentelor care atestă evenimentele menţionate la pct.4, notându-se bolduit cu litera “E”, “I” sau “M”, după caz, conform precizărilor de la pct.1 privind întocmirea “Listei experţilor contabili pe specializări”.
7. Prezenta Procedură privind întocmirea, actualizarea şi comunicarea “Listelor experţilor contabili pe specializări” se aplică începând cu anul 2010.
* Aprobată prin Decizia nr.06/148 a Biroului Permanent al Consiliului Superior al Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România din 19 mai 2006, cu modificările şi completările ulterioare.
Lista experţilor contabili pe specializări – redirecţionare către site-ul Ministerului Justiţiei
Cap. I Consideraţii generale
Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, denumit în continuare Corpul, în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 65/1994 privind organizarea activităţii de expertiză contabilă şi a contabililor autorizaţi, republicată în Monitorul Oficial Nr. 13/8 ianuarie 2008 are printre atribuţii următoarele:
“art. 20…….
b) organizează evidenţa experţilor contabili, …, prin înscrierea acestora în Tabloul Corpului;
c) asigură buna desfăşurare a activităţii experţilor contabili …..;
d) elaborează şi publică normele privind activitatea profesională şi conduita etică a experţilor contabili …., ghidurile profesionale în domeniul financiar- contabil;
………
f) sprijină formarea şi dezvoltarea profesională prin programe de formare şi dezvoltare profesională adecvate;
g) apără prestigiul şi independenţa profesională a membrilor săi în raporturile cu autorităţile publice, organisme specializate, precum şi cu alte persoane juridice şi fizice din ţară şi din străinătate;
……“.
Potrivit precizărilor art. 24 din Ordonanţa Guvernului nr. 2 din 21 ianuarie 2000, privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară, cu modificările şi completările ulterioare, aprobată prin Legea nr. 156/2002, “Expertizele contabile judiciare pot fi efectuate numai de experţi contabili atestaţi în condiţiile legii“.
Standardul profesional nr. 35, elaborat de Corp, stabileşte normele profesionale de lucru, de raportare şi de comportament ale experţilor contabili în cadrul misiunilor de expertiză contabilă judiciară şi extrajudiciară.
În vederea creşterii profesionalismului şi calităţii serviciilor furnizate de experţii contabili, a creşterii stabilităţii experţilor contabili care efectuează expertize contabile judiciare şi în scopul întăriririi responsabilităţii structurilor executive ale Corpului şi pentru aplicarea unitară a dispoziţiilor legale menţionate anterior, s-au elaborat prezentele Norme.
Cap. II Atribuţiile funcţionale ale structurilor executive responsabile cu această activitate
Art. 1 (1) Direcţiile responsabile la nivelul Aparatului Central al Corpului pentru coordonarea activităţii de expertiză contabilă judiciară sunt: Direcţia expertize contabile (DEC) şi Direcţia pentru urmărirea aplicării normelor profesionale (DUANP), care au următoarele atribuţii:
a) elaborează şi întreţin în colaborare cu compartimentul de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei „Procedura privind întocmirea, actualizarea şi comunicarea către Ministerul Justiţiei – Serviciul Profesii Juridice Conexe a Listelor experţilor contabili pe specializări”;
b) urmăresc aplicarea corespunzătoare a procedurii, analizează problemele care intervin în aplicarea acesteia şi propun măsuri de modificare când situaţia impune acest lucru;
c) elaborează normele interne ale activităţii de expertiză contabilă judiciară care reglementează modul de organizare şi funcţionare al Grupului de experţi judiciari (GEJ),
d) gestionează evidenţa experţilor contabili judiciari înscrişi în GEJ;
e) ţin evidenţa experţilor contabili judiciari reclamaţi sau sancţionaţi şi comunică operativ organelor beneficiare cazurile de suspendare sau excludere a acestora din cadrul GEJ;
f) analizează şi centralizează listele experţilor contabili judiciari pe specializări întocmite de filialele Corpului conform procedurii şi le transmit compartimentului de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei;
g) la solicitarea petenţilor, organelor de urmărire penală şi a instanţelor de judecată înaintează acestora extrase din listele cu experţi contabili judiciari pentru a fi numiţi să efectueze expertize contabile judiciare;
h) urmăresc pregătirea profesională a experţilor contabili înscrişi în GEJ pentru a fi avute în vedere Standardul profesional nr. 35 – Expertizele contabile, Regulamentul privind auditul de calitate în domeniul serviciilor contabile, Codul de procedură civilă, Codul de procedură penală şi alte reglementări care au incidenţă cu activitatea de expertiză contabilă judiciară;
i) organizează testarea cunoştinţelor experţilor contabili la înscrierea în GEJ, asigură instruirea semestrială şi evaluarea o dată la 2 ani a acestora, elaborând tematica şi testele necesare acestei activităţi;
j) eliberează, la cerere, legitimaţiile anuale care confirmă înscrierea experţilor contabli în Registrul privind evidenţa experţilor contabili judiciari şi ţin evidenţa acestora;
k) îndrumă, coordonează şi controlează din punct de vedere tehnico-profesional activitatea birourilor de expertize contabile din cadrul filialelor;
l) colaborează împreună cu compartimentul de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei în soluţionarea problemelor semnalate de filiale cu privire la activitatea de expertiză contabilă judiciară;
l’) colaborează împreună cu compartimentul de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei în soluţionarea problemelor semnalate acestuia de organele de urmărire penală, instanţele de judecată şi de alte organe cu atribuţii jurisdicţionale cu privire la activitatea de expertiză contabilă judiciară;
m) elaborează semestrial Raportul privind activitatea de expertiză contabilă judiciară pe care îl prezintă, prin Directorul general, organelor de conducere ale Corpului şi îl înaintează spre informare compartimentului de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei;
n) colaborează cu organele beneficiare ale lucrărilor de expertiză contabilă în vederea identificării soluţiilor la problemele semnalate de acestea structurilor teritoriale şi centrale ale Corpului;
o) organizează instruiri, mese rotunde şi întâlniri de lucru cu structurile de profil din cadrul Corpului şi, după caz, cu reprezentanţi ai organelor beneficiare ale activităţii de expertiză contabilă judiciară ;
p) sesizează consiliile filialelor, structurile cu atribuţii de etică din cadrul filialelor şi comisiile de disciplină cu cazurile de nerespectare a reglementărilor Corpului de către experţii contabili înscrişi în GEJ;
q) propun conducerii Corpului măsuri de rezolvare a problemelor identificate în activitatea de expertiză contabilă judiciară ca urmare a investigaţiilor proprii sau a sesizărilor primite de la terţe persoane;
r) elaborează proiectul bugetului anual de costuri privind activitatea de expertiză contabilă judiciară, pe care îl prezintă spre aprobare, prin Directorul general, Consiliului superior al Corpului, ca parte a bugetului general al Corpului.
(2)La nivel teritorial structura executivă responsabilă cu această activitate este “Biroul de expertiză contabilă” din cadrul filialelor Corpului.
(3)Atribuţiile functionale ale structurilor executive responsabile cu această activitate, la nivel central şi teritorial, vor fi detaliate prin proceduri de lucru interne.
Cap. III Înscrierea experţilor contabili în GEJ
Art. 2 (1) Înscrierea experţilor contabili în GEJ, se face la cererea acestora dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a) au calitatea de expert contabil, dobândită în condiţiile legi, sunt înscrişi în Tabloul Corpului, cu viza la zi şi au statut de membri activi;
b) au depus cererea de înscriere pentru susţinerea testului şi înscriere în GEJ la sediul filialei Corpului în a cărei rază teritorială îşi au domiciliul experţii, conform ANEXEI nr.1, in termenele prevăzute de prezentele norme şi însoţită de opţiunile personale privind specializările pentru care consideră că au competenţa necesară să efectueze expertize contabile judiciare;
c) au promovat testul de verificare a cunoştinţelor privind regulile procedurale de efectuare a expertizelor contabile judiciare, privind noţiuni de doctrină şi deontologia profesiei contabile şi legislatia financiar – contabilă, organizat în acest scop la nivelul filialei CECCAR;
d) se bucură de o moralitate ireproşabilă.
(2) La cerere pot fi exceptaţi de la susţinerea testului următoarele categorii: lectorii abilitaţi de Corp pe specialităţile Expertiză contabilă, respectiv Standarde profesionale, experţii contabili absolventi ai Facultăţilor de drept sau mastere în acest profil, cadre didactice universitare pentru disciplinele de Contabilitate sau Finanţe. Cei în cauză vor depune la filiale copii ale documentelor doveditoare.
Art. 3 (1) Testarea se organizează în perioada 15.11-15.12 a fiecărui an, la nivelul fiecărei filiale pe baza unui grafic stabilit de comun acord cu Direcţiile de specialitate din cadrul Corpului.
(2) Termenii de referinţă ai testării vor fi stabiliţi anual şi transmişi filialelor prin adresă circulară sub semnătura Directorului general iar experţii vor fi anunţaţi în mod obligatoriu atât pe site-ul filialei cât şi prin alte forme, (afişe la sediul filialei şi al birourilor locale, e-mailuri sau scrisori, anunţuri în presa locală etc. ) astfel încât să fie asigurată o publicitate corespunzătoare pentru informarea experţilor contabili.
(3) Pentru experţii contabili care, din diferite motive, nu se pot prezenta în prima sesiune sau nu au promovat testul, se va organiza o a doua sesiune, la un interval de cel puţin două săptămâni faţă de prima sesiune. Cei care nu au promovat testul nici în a doua sesiune, se pot înscrie la testarea pentru înscrierea în GEJ organizată în anul următor.
(4) Subiectele grilă pentru testare se stabilesc la nivelul direcţiilor de specialitate din cadrul Corpului, cu sprijinul grupului de lectori pe acest domeniu, şi se transmit filialelor, prin curierat, organizarea revenind filialei. Corectarea testelor se face de lectori formatori abilitaţi de CECCAR, iar rezultatele se afişează la sediul filialei.
Art. 4 (1) Directorul executiv al filialei verifică fişa cu opţiunile depuse şi analizează dacă acestea corespund cu experienţa profesională sau pregatirea profesională a expertului contabil în cauză şi dispune după caz. Propunerile filialelor privind înscrierea experţilor contabili în GEJ şi specializările acestora se vor publica pe site-ul filialelor pentru a fi cunoscute de aceştia şi însuşite sau contestate.
(2) Dacă expertul contabil este nemulţumit de dispoziţia directorului executiv, poate depune în scris, la conducerea Corpului, o contestatie în termen de trei zile lucrătoare de la luarea la cunoştinţă a dispoziţiei în cauză. Conducerea Corpului va analiza contastaţia în termen de 10 zile lucrătoare pronunţând o hotărâre. Hotărârea conducerii Corpului rămâne definitivă.
(3) Cei care au promovat testul şi au îndeplinit obligatiile fată de Corp, vor fi înscrişi în GEJ.
Înscrierea efectivă a experţilor contabili în GEJ se face de către personalul structurilor de specialitate ale Corpului, pe baza listelor înaintate de filiale.
Art. 5 Nerespectarea termenelor şi condiţiilor prevăzute de prezentele norme exonerează Corpul de răspundere cu privire la neînscrierea experţilor contabili în GEJ în anul respectiv.
Cap. IV Evidenţa experţilor contabili judiciari
Art. 6 (1) Calitatea de expert contabil judiciar se poate dovedi cu legitimatia de expert contabil judiciar, eliberată la cerere, anual, prin grija Corpului, conform modelului prezentat în ANEXA nr. 2.
(2) Expertul contabil judiciar este obligat, de îndată, să aducă la cunoştinţa Directiei expertize contabile din cadrul Corpului, prin Biroul de expertiză contabilă al filialei CECCAR, orice modificare cu privire la statutul său (modificare date contat, suspendare, încetare activitate, etc.).
Art. 7 Evidenţa experţilor contabili judiciari se realizează de Direcţia expertiză contabilă la nivelul Corpului, pe baza centralizării listelor cuprinzând experţii contabili care îndeplinesc condiţiile de înscriere în GEJ (care reprezintă extrase ale Tabloului) si sunt transmise de filiale.
Art. 8 (1) La nivelul filialelor înscrierea se va face într-un registru distinct intitulat „Registrul privind evidenţa experţilor contabili judiciari”, al cărui model este prezentat în ANEXA nr. 3.
(2) Informaţiile legate de identificarea expertului, pregătirea profesională, opţiunile privind specializările, sancţiunile disciplinare, etc. vor fi cumulate în „Fisa individuală de evidenţă a expertului contabil judiciar”, prezentată în ANEXA nr. 4, completată în format electronic la nivelul Biroului de expertize contabile, din cadrul filialei.
Art. 9 Documentele referitoare la evidenţa experţilor contabili judiciari şi a legitimaţiilor acestora, inclusiv Registrele de evidenţă, au caracter de documente cu regim special.
Art. 10 În cazul schimbării datelor de identificare (adresa, nume, prenume, nr. telefon, etc) expertul contabil judiciar în cauză va înainta către Biroul de expertize contabile din cadrul filialei o cerere, însoţită, după caz, de copia actului care atestă modificarea datelor respective. În cazul schimbării numelui, expertul în cauză va preda legitimaţia, în vederea eliberării unui duplicat. Biroul de expertize contabile păstrează documentele anexate cererii, certifică conformitatea pe cerere şi o transmite Direcţiei expertize contabile pentru a dispune în consecinţă.
Art. 11 În cazul pierderii legitimaţiei, titularul trebuie să publice un anunţ în presa locală, în care să anunţe pierderea sau sustragerea acesteia şi să o declare nulă. La filiala de domiciliu a solicitantului se va depune o cerere pentru eliberarea unei noi legitimaţii, însoţită de anunţul din presă. Conducerea filialei va înainta Aparatului Central documentele şi propunerea de eliberare a noii legitimaţii.
După aprobarea propunerii de către Biroul Permanent al CECCAR, se va elibera un duplicat, care va avea acelaşi număr cu cel al legitimaţiei pierdute sau sustrase.
Art. 12 Taxa pentru eliberarea unui duplicat, cât şi pentru preschimbarea unei legitimaţii pentru experţii contabili judicari va fi în sumă de 10 EURO, echivalentul în lei, la cursul BNR din ziua plăţii.
Art. 13 Neîndeplinirea obligaţiilor experţilor contabili judiciari stabilite prin reglementările Corpului atrag după sine excluderea experţilor respectivi din GEJ.
Cap. V Instruirea, perfecţionarea şi evaluarea experţilor contabili judiciari
Art. 14 Din doi în doi ani experţii contabili judiciari înscrişi în GEJ vor fi evaluaţi în vederea continuării activităţii de expertiză contabilă judiciară potrivit precizărilor care vor fi transmise de direcţiile responsabile din cadrul Corpului.
Art. 15 (1) Experţii contabili judiciari sunt obligaţi să participe la formele de instruire, perfecţionare şi reciclare profesională, prevazute in Programul National de Dezvoltare Profesională, pentru efectuarea a minim 40 de ore pe an de pregătire profesională, din care 20 de ore de curs, la disciplinele care au tangenţă cu activitatea de expertiză contabilă judiciară.
(2)Programarea cursurilor de instruire si pregatire profesionala a expertilor contabili judiciari va fi inclusă în Calendarul de dezvoltare profesionala continuă al filialei CECCAR, ca anexă separată şi va fi urmarită si raportată la termenele din Programul naţional de dezvoltare profesională continuă.
Art. 16 Pentru asigurarea evidenţei pregătirii profesionale a expertilor contabili judiciari şi a urmăririi evoluţiei profesionale a acestora filialele teritoriale ale Corpului au obligativitatea de a actualiza pentru fiecare expert contabil judiciar Fişa individuală de evidenţă a expertului contabil judiciar.
Art. 17 Semestrial, prin grija filialelor se vor organiza instruiri/seminarii cu experţii contabili judiciari cu privire la teme de interes pentru activitatea de expertiză contabilă judiciară.
Cap. VI. Obligaţiile experţilor contabili judiciari
Art. 18 (1) Experţii contabili judiciari au obligaţia de a respecta şi îndeplini reglementările emise de Corp, prevederile Codului etic naţional al profesioniştilor contabili şi ale Standardului profesional nr. 35.
(2) De asemenea, în exercitarea misiunii lor, experţii contabili judiciari vor aplica regulile procedurale prevăzute de Codul de procedură civilă si Codul de procedură penală, cu privire la efectuarea expertizelor contabile judiciare dispuse de organele îndreptăţite la aceasta.
Art. 19 In conformitate cu Regulamentul CECCAR privind auditul de calitate in domeniul serviciilor contabile, expertii contabili judiciari, indiferent de calitate (expert numit sau expert parte) au obligatia să prezinte rapoartele de expertiză contabilă judiciară precum si opiniile separate ale experţilor parte, pentru a fi supuse auditului de calitate.
Cap. VII Radierea experţilor contabili judiciari din GEJ
Art. 20 Experţii contabili judiciari vor fi radiaţi/suspendaţi din GEJ în următoarele situaţii:
-radiaţi din oficiu, la ieşirea din Tablou sau la sesizarea filialelor că nu şi-au îndeplinit obligaţiile faţă de Corp;
-suspendaţi din oficiu ca urmare a intervenirii unei stări de incompatibilitate, care obligă expertul la trecerea la secţiunea inactivi sau a unei suspendări disciplinare;
-radiaţi/suspendaţi la cererea expertului, exprimată în scris în anul în curs pentru anul următor. Pentru radierea/suspendarea în anul în curs, se poate aproba cererea, de către conducerea Corpului, numai în cazuri temeinic justificate (incompatibilitate, cauze medicale care presupun repausuri de lungă durată etc);
-nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 19.
Cap. VIII Aspecte financiare
Art. 21 Cheltuielile cu instruirea, perfecţionarea si testarea experţilor contabili judiciari se vor suporta din cotizaţiile şi taxele pe care aceştia sunt obligaţi să le achite pentru cursurile de pregătire profesională, conform reglementărilor Corpului, din taxele de înscriere în „Registrul privind evidenţa expertilor contabili judiciari” şi eliberarea legitimaţiei de expert contabil judiciar ale căror cuantumuri se vor aproba anual prin Decizia Biroului Permanent al Consiliului Superior al CECCAR.
Cap. IX Dispoziţii tranzitorii şi finale
Art. 22 (1) Structurile cu atribuţii în activitatea de expertiză contabilă judiciară vor asigura, urmări şi raporta semestrial conducerii Corpului modul de aducere la îndeplinire a prezentelor norme.
(2) Prezentele Norme intră în vigoare în termen de 30 zile de la data aprobării de către Consiliul Superior al Corpului.
3) Anexele 1-4 fac parte integrantă din prezentele Norme.