Echivalarea examenului de acces la stagiu
1. Cererea facultăţii de profil semnată cel putin de catre Decanul, Şeful catedrei respectivei facultăţi precum şi de către directorul cursului de master respectiv şi eventual semnatura Rectorului Universităţii respective;
2. Dovada certificată printr-un document oficial recunoscut potrivit legii învăţământului şi a hotărârilor de guvern emise în aplicarea acestei legi, din care să rezulte acreditarea pentru organizarea cursului de master de 2 ani;
3. Programul general al cursurilor pentru cei doi ani de master certificat şi ştampilat de Decanul facultătii şi şeful masterului respectiv;
4. Fişele disciplinelor de la master cuprinzând scopul si rezultatele invăţării precum si conţinutul detaliat al disciplinelor;
5. Corpul de cadre didactice cu menţiunea titlului stiinţific, utilizat în cadrul programului de master;
6. Metodele de predare utilizate pentru fiecare disciplină;
7. Bibliografia solicitată pentru fiecare disciplină;
8. Modul de evaluare pentru fiecare disciplină, cu prezentarea separată a examinării scrise sau orale şi nota minimă de promovare pentru o disciplină;
9. Suporturile utilizate pentru fiecare disciplină;
10. Orice alt document care să vină în sprijinul dosarului;
11. Dovada achitării taxei aferente analizării dosarului programului de master
În temeiul protocoale de colaborare încheiate de universităţi cu CECCAR, absolvenții programelor de masterat, au posibilitatea depunerii dosarului de înscriere directă la stagiu, în termen de trei ani de la absolvire. Cererile de înscriere direct la stagiu depuse de absolvenţii programului de studii universitare de master după termenul de trei ani de la absolvire, dar într-un termen de maxim cinci ani vor fi supuse spre analiză şi hotărâre Consiliului Superior al CECCAR. În situaţia în care există protocoale de colaborare pentru care termenul de depunere nu a fost prelungit, prin acte adiţionale, se va avea în vedere aplicarea termenului stabilit la data încheierii protocolului de colaborare, respectiv 1 an de zile de la finalizarea programului de masterat, respective de la susţinerea dizertaţiei.
Evidenţa protocoalelor de colaborare încheiate de CECCAR cu facultăţile de profil, precum şi evidenţa disciplinelor echivalate şi a condiţiilor de medie şi note poate fi consultată la rubrica Instituţii de învăţământ superior care au încheiat cu C.E.C.C.A.R. protocoale de colaborare.
În vederea înscrierii directe la stagiu, cu începere de la 1 ianuarie 2019, absolvenţii programelor de masterat, pentru care există acorduri de colaborare încheiate cu CECCAR, au posibilitatea depunerii dosarelor de echivalare până la data de 03 septembrie 2018.
Dosarele de înscriere directă la stagiu pot fi depuse în cadrul filialelor CECCAR sau la sediul Central al CECCAR din Intrarea Pielari, nr.1, Sector 4, Bucuresti (de luni până vineri între orele 08.00 – 16.00).
Concret, actele necesare înscrierii directe la stagiu, în baza protocoalelor de echivalare a disciplinelor programelor de master cu disciplinele examenului de admitere la stagiu sunt:
- cererea de înscriere (model Anexa);
- diploma de studii superioare economice de licență, recunoscută de Ministerul, Educaţiei Naţionale (copie legalizată);
- diploma de absolvire a programului de master (copie legalizată). În situaţia în care diploma nu a fost emisăde facultate se poate depune o adeverinţă care să ateste absolvirea programului de masterat (copie legalizată), urmând ca dosarul să fie completat ulterior cu diploma legalizată;
- suplimentul diplomei de masterat (copie legalizată). În situaţia în care suplimentul diplomei nu a fost emis se poate depune o situaţie scolară (copie legalizată) cu evidenţa notelor, urmând ca dosarul să fie completat ulterior cu suplimentul diplomei de masterat;
- suplimentul diplomei de licenţă (copie legalizată), în cazul programelor de masterat în care se face trimitere la notele obţinute în timpul anilor de facultate;
- certificatul medical din care să rezulte că solicitantul are capacitatea de exerciţiu deplină;
- certificat de cazier judiciar, valabil;
- curriculum vitae;
- copie BI/CI;
- taxa de echivalare a examenului de admitere la stagiu, respectiv 175 Euro (c/v în lei la cursul B.N.R. din ziua plăţii).
Taxa poate fi achitata în cadrul filialelor de domiciliu, la casieria Sediului Central al CECCAR sau în contul CECCAR nr. RO90 RNCB 0082 0441 8094 0020 BCR Sucursala Unirii.
În temeiul, Hotărârii Consiliului superior al CECCAR nr. 18/437 din 10 februarie 2018, taxa de echivalare a examenului de admitere la stagiu, în cuantum de 175 Euro (c/v în lei la cursul BNR din ziua plăţii) reprezintă taxa de analiză a dosarului şi de acoperire a cheltuielilor necesare organizării examenului de admitere, pentru eventualele discipline neacoperite. Prin urmare, taxa de echivalare nu va fi restituită în situaţia respingerii dosarului de echivalare, a solicitării de retragere a dosarului de echivalare sau în situaţia în care candidaţii au fost declaraţi respinşi sau nu s-au prezentat la examenul de admitere la stagiu.
Precizări privind îndeplinirea cerinţelor de echivalare a disciplinelor programelor de masterat cu disciplinele examenului de admitere la stagiu, pentru anul 2018:
Echivalarea disciplinelor programelor de masterat cu disciplinele examenului de admitere la stagiu este condiţionată de îndeplinirea condiţiilor prevăzute în acordurile de colaborare încheiate de CECCAR cu facultăţile de profil din ţară.
În acest sens, în situaţia în care protocolul de colaborare prevede susţinerea unor examene/teste de verificare acestea se vor susţine de către absolvenţii programelor de masterat cu ocazia examenului de admitere la stagiu organizat, în zilele de 6 şi 13 octombrie 2018.
Odată cu verificarea situaţiilor şcolare depuse de absolvenţii programelor de masterat se vor avea în următoarele:
1) În situaţia în care pentru o disciplină aferentă examenului de admitere la stagiu a fost echivalată doar o disciplină din planul de învăţământ al programului de master se vor respecta următoarele criterii de verificare:
a) nota de promovare pentru fiecare disciplină echivalată din cadrul programului de master cu disciplina aferentă examenului de admitere la stagiu să fie minim 6 sau 7 (în funcţie de prevederile acordului de colaborare) iar media generală minim 7;
b) în situaţia în care nu se regăsesc toate disciplinele echivalate sau nu au fost promovate cu minim nota 6 sau 7 (în funcţie de prevederile acordului de colaborare) dosarul va fi respins;
2) În situaţia în care pentru o disciplină aferentă examenului de admitere la stagiu au fost echivalate mai multe discipline din planul de învăţământ al programului de master se vor respecta următoarele criterii de verificare:
a) media grupului de discipline echivalate pentru o singură disciplină aferentă examenului de admitere la stagiu trebuie să fie minim 6 sau 7 (în funcţie de prevederile acordului de colaborare);
b) dacă în cadrul grupului de discipline se regăsesc note de 5 însă media materiilor echivalate pentru o singură disciplină de examen este de 6 sau 7 (în funcţie de prevederile acordului de colaborare), condiţia se consideră îndeplinită şi nu este cazul respingerii dosarului sau susţinerii unor examene de diferenţă.
c) dacă în cadrul grupului de discipline se regăsesc note de 5 şi media materiilor echivalate pentru o singură disciplină de examen nu este minim 6 sau 7 (în funcţie de prevederile acordului de colaborare), condiţia se consideră neîndeplinită şi dosarul va fi respins.
După verificarea documentelor de echivalare, în cursul lunii septembrie, absolvenţii programelor de masterat vor fi înştiinţaţi, prin intermediul filialelor de domiciliu, cu privire la aprobarea/neaprobarea dosarului depus, precum şi cu privire la disciplinele la care trebuie să suţină examene cu ocazia examenului de admitere la stagiu organizat în zilele din 6 şi 13 octombrie 2018.
În concluzie, vor putea beneficia de posibilitatea înscrierii directe la stagiu absolvenţii programelor de masterat care în urma verificării dosarelor îndeplinesc condiţiile prevăzute de reglementările în vigoare, precum şi absolvenţii programelor de masterat declaraţi admişi în urma susţinerii examenului de admitere la stagiu la disciplinele prevăzute în protocoalele de colaborare încheiate între CECCAR şi facultăţile de profil.